Discografie


După un an interesant de lecţii de chitară cu prof. Adrian Ivaniţchi (nenea Puiu) şi dupa tone de muzică şi festivaluri medievale… cum ziceam şi înainte, în vara anului 2001 am compus prima dată un cântec. Este vorba despre „Cetatea mea”, în care se simte destul de bine influenţa compozitorului Adrian Ivaniţchi… apoi a urmat o pauză destul de lungă de câteva luni după care se naşte a doua piesă, poate cea mai reprezentativă de pe album, si anume – „Efect de portocală” trec zile, dar mai ales nopţi şi albumul începe să se contureze din ce în ce mai bine…”Ne rostogolim” vine… „Plictis” vine şi el repede (pe texte de Dinu Olăraşu). Între timp sunt admisă la Facultatea de Medicina Generală (Cluj – Napoca) prilej cu care rapid „Iară am temperatură” se înscrie şi ea pe listă…
Dodo vine la Sighişoara într-un weekend, îmi dă un telefon şi-mi zice „Teodora, hai până în Music Pub ca am să-ţi dau ceva interesant”, zis şi făcut… rapid ajung în pub, şi în câteva zeci de minute învaţ şi cânt pentru prima dată „Early morn”, este o piesă pe care el a scris-o prin anul 1999 dacă bine-mi amintesc şi a fost pentru coloana sonoră a unei piese de teatru (pentru scena de final). De atunci au început multiplele colaborări cu Dodo şi s-au „născut” piesele „Nu vreau”, „Leacuri pentru plictis”, „Mica hoinăreală” şi „Carnaval”.
În 2007 mi-am zis „gata Tea, trage linia şi vezi ce faci cu albumul…că e cazul…”. Iau legătura cu Mihai Pop şi…începe greul. În toamna aceluiaş an încep înregistrările la studioul Sysound – Cluj-Napoca. Două dintre piese sunt înregistrate cu cvartet şi cvintet, trompete, acordeon, multe multe chitare, o percuţie haiosă, o grămadă de poze (cimitir de maşini, depou de locomotive, etc.) atât de draguţe, o copertă undeva la limita dintre real şi ficţiune, veselă … şi efecte speciale… Acum, în iunie… totul se termină la fel cum a început … încetul cu încetul. A fost foarte multă muncă la realizarea acestui album, nu numai din partea mea, ci din partea tuturor celor care m-au ajutat… dar (eu) nu regret nici o clipă…


